Despre noi


Asociația "Sfântul Ștefan" este activă în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, prin campanii și proiecte de incluziune pe piața muncii.

În anul 2008 Asociaţia "Filială Sfântul Ştefan" preia o parte din activităţile Asociaţiei Ridendo (înfiinţată în 1990) care continua misiunea şi scopul pentru care s-au constituit.

Asociaţia este activa în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, prin campanii, proiecte de incluziune pe piaţa muncii. Este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, pentru a veni în sprijinul copiilor, adulţilor cu dizabilităţi, a tuturor categoriilor de persoane ce necesită sprijin şi integrare socio-profesională şi protecţie socială. Programele sunt create pentru a creşte calitatea vieţi beneficiarilor săi şi pentru a asigura prezenţa lor activa în societate cu accent pe integrarea socială, educaţionala şi profesională. Serviciile pe care le oferă acoperă o gamă largă de nevoi, de la evaluare şi echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilităţi, la recuperare medicală şi instruire pentru o viaţă independentă.

Una dintre marile probleme ale participării civice în România consta în cooperarea limitată între oranizatii de acelaşi profil şi în lipsa încrederii în societatea civilă, în general. De accea, societatea civilă organizată din regiunea în care ne aflăm, ar putea beneficia de pe urma unei deschideri mai largi în cooperare cu mai multe organizaţii constituite pe acelaşi obiect de activitate sau cu care există legături informale. Pentru că aceasta interacţiune nu există în mod natural, ea trebuie stimulată prin decizii asumate ale liderilor organizaţiilor.

Suntem o asociaţie de specialişti de consultanţă şi servicii sociale pentru toate categoriile de persoane ce necesită sprijin, integrare socială, având ca viziune "Fiecare om are dreptul la o viaţă mai bun" , misiunea fiind " Creşterea calităţii vieţii umane prin activarea conştiinţei şi promovarea libertăţii de conştiinţă " , obiectivele având ca punct final "rezolvarea problemelor de protecţie specială, realizarea pe plan local a unui sistem coerent şi eficient de protecţie privind locurile de muncă protejate special organizate".

Întreaga activitate pe care o desfăşoară Asociaţia noastră este monitorizată şi sprijinită de echipa de la centrul Ligii Naţionale a Organizaţiilor cu Personal Handicapat din Cooperaţia Meşteşugărească (LNOPHCM) , care de fiecare dată a răspuns pozitiv cerinţelor noastre ,având implicare majoră.

Principala problemă cu care se confruntă furnizorii serviciilor sociale este asigurarea surselor de finanţare pe termen lung. În prezent, finanţarea se face în principal prin granturi, subvenţii, donaţii şi sponsorizări, taxe pe serviciu sau coplata. Din perspectiva asistenţiala, un serviciu social odată creat nu îţi mai aparţine ţie ca iniţiator ci comunităţii. Datoria ta, ca furnizor de servicii sociale este să asiguri sustenabilitatea sa pe termen lung, atât timp cât nevoia socială încă există.

Interesul major al grupului nostru consultativ este îndreptat către sectorul non-profit sau mai nou, dezvoltăm structuri de economie socială bazate pe crearea cât mai multor locuri de muncă, devenind pentru zona în care ne desfăşurăm activitatea un Centru de Resurse pentru toţi actorii interesaţi de domeniul economiei sociale.

Pentru a satisface nevoile solicitate de toţi beneficiarii serviciilor noastre am avut nevoie de formarea unei echipe de specialişti. Astfel toate persoanele angajate în cadrul serviciilor noastre au fost trimise la cursuri de specializare în domeniul integrării şi dezvoltării de programe şi proiecte sociale, şi după efectuarea stagiului de voluntar au fost angajate cu contracte de muncă. Conform legii 448/2006 care oferă posibilităţi ONG-urilor să angajeze persoane cu handicap şi să poată reinvesti profitul în a amenaja locuri de muncă protejate am înfiinţat în anul 2010: UNITATEA PROTEJATĂ Secţia "EURO PARTENER" din cadrul FILIALEI "SF.ŞTEFAN " A LIGII NAŢIONALE A ORGANIZAŢIILOR CU PERSONAL HANDICAPAT DIN COOPERAŢIE MEŞTEŞUGĂREASCĂ, Bârlad str. Republicii 223.

Activitatea principală a secţiei este producţie, confecţionare din materiale textile de produse, echipamente de protecţie, echipamente de spital, localuri, hoteliere, cât şi comercializare de bunuri materiale şi de consum existente pe piaţă, putând fi efectuate şi intermedieri în acelaşi timp,conform legislaţiei în vigoare.

Principalul avantaj pe care-l avem faţă de alte instituţii din domeniul confecţiilor textile din judeţul Vaslui este acela că nu se lucrează pe stoc, ci numai în baza unor contracte cu Întreprinderile de Stat şi Private care au un număr mai mare de 50 de angajaţi şi sunt obligate să angajeze 4% persoane cu handicap. În momentul când aceştia nu angajează 4% persoane cu handicap, lunar odată cu plata salariilor muncitorilor li se reţin acele sume. Tot în cadrul legii sunt prevăzute facilităţi pentru parteneri prin care cu acele sume în loc să le dea la stat, pot cumpăra servicii sau produse de la o Unitate Protejată.

Vrem să spunem că suntem mulţumiţi de partenerii cu care lucrăm, suntem apreciaţi şi produsele şi serviciile noastre sunt căutate datorită preţurilor mici, a calităţii, a timpilor de livrare, şi a modului de abordate, ţinută, respect. seriozitate faţă de aceştia.

Dovada numărului de contracte, menţionând că ne aflăm în cea mai defavorizata zona din ţară, poate demonstra că participările la seminarii, întâlniri, lansări de proiecte, cursuri pentru agenţi vânzări, achiziţii publice ,management în afaceri, absolvenţi ai Institutului de Economie Socială, Institutului de Politici Publice, studii de fezebilitate, vizite în Italia pentru Studiul Structurii de Economie Socială a salariaţilor noştri, demonstrează că pot oferi şi pot AJUTA la:

  • Cum să-ţi conduci mai bine organizaţia ;
  • Cum să obţii cale mai noi modificări legislativă în domeniu ;
  • Unde să te duci şi ce trebuie să faci pentru a obţine o finanţare ;
  • Să înveţi din experienţa altora - consultanta şi practică ca voluntar ;
  • Cum să-ţi faci cunoscută problema socială ;
  • Cum să-ţi dezvolţi o afacere, să vinzi, să cumperi, să gestionezi ;
  • Cum să-ţi obţii drepturile de handicap ;
  • Să înveţi o nouă carieră ;
  • Cum să-ţi creşti veniturile ;
  • Cum să-ţi ajuţi semenii ;
  • Ce înseamnă să fii voluntar;
Conform legăturilor şi parteneriatelor avute cu organizaţii similare, invitaţiile de a participa şi implică în dezbateri cu caracter constructiv, educativ, social integrativ, şi de ajutorare şi comunicare, organizaţiile finanţatoare ne-au solicitat şi sprijinit în a obţine 3 premii de câte 10.000 Euro, dar care prevedeau conform cererii de finanţare să înfiinţezi o structură de economie socială.

Astfel în 2012 a luat fiinţă: ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA ŞI AJUTORAREA GRUPURILOR VULNERABILE

Inclusă în activităţile prestate de Asociaţia "Filială Sfântul Ştefan" în cadrul căreia am putut îmbunătăţi serviciile secţiei de confecţii textile prin schimbarea utilajelor şi înlocuirea acestora cu maşini moderne, crescând astfel calitatea serviciilor şi uşurând munca angajaţilor.

Asociaţia nou înfiinţată a creat alte noi locuri de muncă, a oferit posibilitatea renovării unor spaţii pentru a fi utilizate în acest scop, şi a mai oferit o şansă celor vulnerabili să poată obţine un loc de muncă.

Activităţile înregistrate şi pe care le dezvolta în paralel cu Asociaţia "Sfântul Ştefan" şi Unitatea Protejată dezvolta:

politici publice pentru mediul economiei sociale ;
creşterea gradului de integrare profesională a persoanelor aflate în dificultate ;
dezvoltarea solidarităţii sociale ;
păstrarea tradiţiei culturale locale ;
dezvoltarea parteneriatului şi cooperării ;
desfăşurarea de cursuri pentru viitorii confecţioneri şi posibili salariaţi ai instituţiei noastre;
Pe perioada anului 2013 echipa Asociaţia "Filială Sfântul Ştefan" a realizat următoarele:

am sprijinit un număr de 287 persoane ;
am încheiat un număr de 35-40. Contracte de parteneriat în baza legii 448/2006;
am angajat 12 salariaţi dintre care: 3 cu studii superioare, 5 absolvenţi ai cursurilor de management în afaceri .IES.IPP, agenţi vânzări, specialişti în achiziţii şi vânzări, ambalatori şi distribuitori;
Finanţarea din cadrul Întreprinderi Sociale pentru Grupurile Vulnerabile a produs o majoră schimbare atât în cadrul îmbunatăţirii modului de lucru(dotarea cu utilaje moderne)cât şi a calităţii mediului de lucru şi chiar a produs schimbare în cadrul structurii organizaţionale a Asociaţiei.

Drept dovadă am încercat alt proiect tot pe structura de Economie Socială ,şi cu sprijinul Fundaţiei SOROS avem finanţare pentru încă 10 locuri de muncă cu data limită în luna Iunie 2014,şi posibilitatea de a construi o hală de producţie –multifunctionala—cu sustenabilitate pe încă 2 ani de zile.
Speram şi avem încredere în forţele echipei pe care o avem , şi că serviciile prestate de noi,vor fi benefice pentru cei care au nevoie de protecţie şi integrare socială.

Date de contact:

 (0235) 473 307
filiala.sf.stefan@gmail.com

Str. Republicii nr. 223
Mun. Bârlad
Judeţul Vaslui

Harta